Shakespeare Quotes

marți, 21 iulie 2009

Cold water...

De cand ma stiu am avut o dilema in ceea ce priveste efectul apei asupra mea. Si aici ma refer la apa= mare, lacuri, bazine s.a., nu la apa de la robinet(despre care cu totii stim cat de "buna" si cat de indispensabila ne este) care nu reprezinta nici un pericol...bine asta daca nu faci inundatie:p. Pana de curand pot spune ca am avut o oarecare fobie de apele mari, care se intind pe suprafete cu un nr mare de metri patrati, de fapt cred ca inca mai sufar de aceasta"maladie". Sa incerc sa descriu sentimentul care ma invaluie atunci cand ma aflu in preajma "pericolului"...hmm...isi lasa amprenta rece asupra mea, ma lasa impotenta si de fiecare data ma face sa simt ca nu exist in comparatie cu "ea"care e atat de...hm...mare!?...Acum 4 ani ...nu foarte indepartati, pe la ore nu foarte tarzi, imi amintesc lumina difuza care mangaia apa, care de emotie capatase nuante de violet cu portocaliu, probabil soarele ii ceruse permisiunea de a-si reflecta imaginea trista pe "chipul"ei. Cert este ca la acel ceas plaja era aproape pustie, cearceafurile arse de soare au disparut si odata cu ele s-au evapotar si gigantii care au strivit sub picioare nisipul de prea multi ani, au ramas doar urmele corpurilor care probabil au capatat nuante auri-maslini si bineinteles nelipsitele castele de nisip impodobite cu scoici si stegulete. Fiind pe inserate si probabil se anunta o noapte agitata pentru valurile care capatasera un aer de superioritate asupra amestecului de "cioburi" de scoici si nisip,... asa a inceput...nu imi amintesc din ce motive am plecat singura la mare in anul acela, dar in seara aia m-am hotarat sa ma plimb pe plaja...imi amintesc ca aveam o rochita lunga neagra...iar senzatia care am avut-o, atunci cand apa aproape rece s-a lovit de picioarele mele, instant m-a cuprins un fior rece...cateva minute mai tarziu...intr-o secunda anume m-am oprit din "ratacirea"mea si mi-am intors privirea spre acel ceva care ma acompania(marea)...ei bine in momentul acela valurile capatasera o oarecare forta, nu stiu daca aveau viza dar cu siguranta si-au depasit granitele normale cu vesnicul lor prieten nisipul...si aceea a fost clipa in care m-a cuprins un sentiment de teama, poate a avut un aport si seara si valurile nervoase si starea mea de spirit...dar nu o sa uit cat de mica m-am simtit in momentul respectiv...
Dar ma surprind ca desi am aceasta fobie nu am incetat sa o vizitez...as putea foarte bine sa merg la munte...hm...poate ca..."ce nu te omoara te face mai puternic"...pana acum nu m-a lichidat dar ar putea...si fara prea mult efort...
You are so cold...cold...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu